Retete

Supa de pui - varianta

Ingrediente:

un pui, taiat in 8 - 10 bucati, 8 cani de supa de pui, 3 catei de usturoi, o ceapa taiata marunt, 2 morcovi, curatati, taiati marunt, 2 teline taiate, un pachet de paste, 2 lingurite cimbru tocat


Mod de preparare:

Se sareaza si se pipereaza carnea de pui. Se caleste cu o lingurita de ulei la foc potrivit timp de 8 - 10 minute. Se pune zeama de pui si se lasa la fiert, la foc mic. Vasul se acopera, (nu de tot) cu un capac. Se lasa aproximativ 20 de minute, astfel incat puiul sa fie bine fiert. Se dezoseaza puiul fiert si se taie in bucati mici. Zeama se lasa sa se raceasca, se curata de grasimea care s-a ridicat deasupra si se pune din nou la fiert. Se adauga ceapa, morcovul, telina si cimbrul. Se lasa la foc pina se inmoaie legumele, cam 8 minute. Se adauga pastele, patrunjelul si carnea de pui. Se lasa 5 minute, cit sa fiarba pastele. Se condimenteaza.

Supa de pui economica si rapida

Ingrediente:

-oasele si pielea de la 4-5 bucati de piept de pui,
-2 cuburi de carne de vita sau de pui,
-putin chimen,
-1 foaie mica de dafin,
-1 lingurita pasta de rosii,
-galuste de gris.

Mod de preparare:

Se fierb oasele si pielea in 1,5 litri de apa, impreuna cu condimentele, timp de 35 de minute. Se adauga cuburile de supa concentrata, de vita sau de pui, si galustele.

Supa de pui cu spaghete

Ingrediente:

4 linguri de unt, 8 fire de arpagic taiate feliute subtiri, 2 morcovi taiati rondele subtiri, 2 tulpini de telina taiate felii subtiri, 250 gr. piept de pui dezosat taiat feliute fine, 3 lamii, 1,125 l supa de pui din concentrat, 250 gr. spaghete subtiri

Mod de preparare:

Arpagicul, morovii, telina si puiul se calesc in unt intr-o cratita, cam 8 minute, la foc mic. Lamiile se cojesc subtire de coaja (fara partea alba, doar ce e galben de la suprafata). Coaja astfel obtinuta se opareste 3 minute in apa clocotita. Se scot cojile, se scurg si se taie felii subtiri in lung (ca taiteii). Lamaile se storc. Se adauga coaja de lamaie si sucul in cratita impreuna cu supa de pui si carnea. Se fierbe la foc mic 40 de minute. Se pun spaghetele si se mai fierb inca 15 minute. Se sareaza si se pipereaza dupa gust. La sfirsit, se adauga smantina si nu se mai clocoteste supa, sa nu se taie smantina. Se serveste garnisita cu patrunjel verde si o felie de lamaie.

Supa de pui englezeasca

Ingrediente:

-200 g. sunca, taiata cubulete;
- 200 g. piept pui taiat cubulete sau fasii;
- 1 ceapa taiata marunt;
- 1 telina taiata cubulete;
- 1 tulpina de cimbru proaspat;
- 1 frunza mare de dafin;
- 100 g. fasole rosie din conserva;
- 300 ml. supa de pui concentrata;
- 200 ml. lapte;
- 1 dovlecel proaspat, taiat cubulete;
- 4 cartofi mici, curatati si taiati cubulete;
- 1 cutie mica de porumb tanar;
- 6 ciuperci champignon curatate;
- 1 lingura de marar proaspat tocat.

Mod de preparare:

1. se calesc cubuletele de sunca la foc mic;
2. se adauga ceapa, telina, cimbrul, dafinul, fasolea, cartofii si supa concentrata de pui si se lasa sa fiarba, circa 10 minute, pana cand s-au fiert cartofii;
3. se adauga laptele, puiul, dovlecelul, porumbul si ciupercile si se continua fierberea pana cand s-a inmuiat dovlecelul;
4. inainte de a servi, se scoate frunza de dafin si tulpina de cimbru.

Supa de rata

Ingrediente:

500 grame carne rata;
200 grame ceapa;
150 grame ardei;
200 grame morcovi;
100 grame telina;
1 radacina de patrunjel (circa 50 gr);
300 grame rosii;
1/2 pachet taietei.

Mod de preparare:

Carnea de rata se portioneaza si se pune la fiert in 3 litri apa cu o jumatate de lingura de sare. Legumele se curata, se dau pe razatoarea mare si se
adauga in oala in care fierbe carnea. Rosiile se oparesc, se curata apoi de coaja si se paseaza. Cand carnea e fiarta, se adauga taieteii in supa si se lasa 5 minute sa fiarba. Se toarna si sucul de rosii. Se pune sare si condimente dupa gust. Se serveste fierbinte cu patrunjel verde tocat presarat deasupra.

POFTA BUNA !